Hantavirusul este o infecție virală rară, dar potențial severă, transmisă în principal de rozătoare. Deși apare mai frecvent în anumite regiuni din Europa, Asia sau America, interesul pentru această boală a crescut în ultimii ani din cauza riscului de complicații rapide și a dificultății de diagnostic în fazele inițiale.

Cum se transmite

Oamenii se infectează în principal prin inhalarea de particule din urina, fecalele sau saliva rozătoarelor purtătoare. Acest lucru se poate întâmpla în situații aparent banale: curățarea unei pivnițe, a unui hambar sau a unei cabane de vacanță. Contactul direct cu o rozătoare infectată sau consumul de alimente contaminate reprezintă alte căi de transmitere. Transmiterea de la om la om este extrem de rară și a fost documentată doar în cazul unei singure tulpini, Andes, prezent în America de Sud.

Formele bolii

Infecția cu hantavirus poate evolua în trei direcții principale. În Europa și Asia predomină febra hemoragică cu sindrom renal, care afectează rinichii și poate provoca sângerări, cu o rată a mortalității între 1% și 15% în funcție de tulpina implicată. În America, forma cea mai gravă este sindromul pulmonar cu hantavirus — plămânii se umplu cu lichid, funcția cardiacă este compromisă, iar aproximativ patru din zece pacienți nu supraviețuiesc.

Simptomele de urmărit

Perioada de incubație este de aproximativ două săptămâni. Debutul bolii seamănă adesea cu o viroză obișnuită. Febra, durerile musculare intense, oboseala accentuată, durerile de cap și greața sunt printre cele mai frevente simptome din primele zile. Tocmai de aceea, multe cazuri pot fi confundate inițial cu gripa sau alte infecții respiratorii.

În formele care afectează rinichii pot apărea dureri lombare, dureri abdominale, scăderea cantității de urină și, uneori, tulburări de coagulare sau sângerări. În sindromul pulmonar cu hantavirus, evoluția poate deveni dramatică după câteva zile: tusea, senzația de lipsă de aer și dificultățile respiratorii apar brusc și necesită intervenție medicală de urgență.

Diagnosticul nu este întotdeauna simplu, mai ales la începutul bolii. Medicul va lua în calcul istoricul de expunere la rozătoare, activitățile recente și eventualele călătorii în zone cu risc. Confirmarea se face prin analize de sânge și teste specifice care identifică anticorpii sau materialul genetic viral.